miercuri, 2 noiembrie 2011

orasul pierdut...Macchu Picchu















''... m-am oprit in Peru si am ajuns la ruinele din Macchu Picchu. Am urcat (...).De sus am zarit vechile constructii in piatra , inconjurate de culmile Anzilor, inalte si verzi. Apa curgea in torenti dinspre fortareata tocita si roasa de trecerea secolelor. Ceata alba se ridica dinspre fluviul Wilcamayo. M-am simtit mic de tot in miezul acelui buric de piatra : o lume nelocuita, mandra si admirabila, careia intr-un fel ii apartineam si eu. Am inteles ca mainile mele lucrasera aici candva, sapand santuri si netezind stanci . M-am sintit chilian , peruan, american . Pe inatlimile abrupte, printre ruinele glorioase si imprastiate peste tot mi-am gasit profesiunea de credinta , careia i-am dat glas. Acolo s-a nascut poemul meu Pe inaltimile din Macchu Picchu .'' .... Pablo Neruda ''Marturisesc ca am trait'' . aceste randuri le-am citit eu inainte de a incepe accea calatorie lunga prin America de Sud ( 43000 de km. in sapte tari ), si ma gandeam daca voi trai si eu emotia descoperirii acestor locuri (ca inaintea oricarei calatorii incepi sa te documentezi -informatii peste informatii , carti , articole , fotografii, informatii de pe internet ... asa ca la sfarsit te gandesti ... da eu ce mai caut pe acolo ?). Da pot spune ca acele emotii au existat, ca a fost ceva mult mai puternic . Este trist sa nu-ti poti indeplinii visul , dar este mai trist atunci cand l-ai indeplinit... spunea cineva , si poate ca avea dreptate ... dar vise mai sunt.